Gasca Calugar

Gasca Calugar - Branta leucopsis

Printre multele specii de gaste salbatice din Europa, exista una care poarta, agatata de ea, o poveste dintre cele mai curioase; o legenda intemeiata pe o stranie credinta medievala, interesanta si amuzanta astazi, ca multe dintre naivele convingeri zoologice ale oamenilor Evului Mediu.
Specia cu pricina este Branta leucopsis, o gasca de marime mijlocie, cu penaj alb-negru-gri, caruia ii datoreaza denumirea populara de gasca-calugarita . E o specie migratoare care cuibareste in Arctica si ierneaza in regiuni temperate vest-europene ca Scotia, Anglia, Irlanda, Olanda…
Si acum, sa trecem la problema: stiati ca aceste gaste cresc in copaci? Sigur ca nu stiati asa ceva, ba chiar vi se pare absurd (si este), dar acum 800 de ani, nimeni nu se indoia ca aceste gaste sunt “produse” de copaci . Intr-o lucrare din anul 1187 sau 1188, numitaTopographia Hiberniae, autorul, Gerald din Wales (sau Giraldus Cambrensis, in latina), calugar si cronicar, descrie cu amanunte ciclul de viata al gastelor-calugarite, asa cum il stia lumea pe atunci: ele nu se imperecheaza, nu depun si nu clocesc oua si nu-si fac cuib, ca alte pasari, ci cresc pe lemnul copacilor sub forma unor ciudate fapturi mici, cu corpurile acoperite de cochilii; la un moment dat al ciclului lor de dezvoltare, “cand corpul s-a acoperit cu pene”, ele cad in mare. Autorul afirma ca a vazut adesea, cu ochii lui, “mai mult de o mie” de astfel de “gaste” mititele, crescand pe cate o bucata de lemn, adusa de valuri la malul marii. Chiar asa? Si alti autori medievali au reluat povestea,in scrierile lor; au existat si unii care au respins-o (printre care Sfantul Albert cel Mare – secolul al XIII-lea – unul dintre marii invatati ai Evului Mediu) dar, una peste alta, legenda a rezistat timp de secole.Chiar si in veacul al XVI-lea, lumea parea convinsa de aceste “adevaruri” zoologice. Intr-o carte din 1552 apare o gravura care ilustreaza uluitorul ciclu de viata al gastelor-calugarite, asa cum il stiau oamenii vremii.
Sa nu uitam ca atunci cand cronicarul-calugar si-a scris cartea, inca nu venise epoca lungilor calatorii, a marilor descoperiri geografice care aveau sa aduca dupa ele si o sporire considerabila a cunostintelor de istorie naturala. Lumea nu stia mare lucru despre migratiile pasarilor, iar gastele-calugarite cuibareau departe spre nord, in Arctica, si e explicabil faptul ca locuitorii din tinuturile temperate ale vestului Europei nu le vazusera niciodata cuiburile sau puii. Asa ca, atunci cand apareau, iarna, carduri de gaste adulte pe coastele nord-vestice ale Europei, ele puteau foarte bine sa vina din mare, de ce nu? Marea era, oricum, pentru europenii medievali si chiar pentru cei ai Renasterii, sursa a tot soiul de intamplari misterioase si domiciliul a tot soiul de creaturi uimitoare.